Derapaj al Universității Craiova! Mesajul incredibil pe care oltenii l-au avut pentru Ionuț Vînă, după ce fotbalistul a acceptat rezilierea | FOTO

Derapaj al Universității Craiova! Mesajul incredibil pe care oltenii l-au avut pentru Ionuț Vînă, după ce fotbalistul a acceptat rezilierea | FOTO
  • Publicat:

La scurt timp după ce ProSport a anunțat că Universitatea Craiova s-a despărțit de Ionuț Vînă, oltenii au confirmat plecarea mijlocașului printr-un atac direct la adresa lui.

Universitatea Craiova îl atacă pe Ionuț Vînă

Clubul din Bănie a subliniat încă o dată numărul foarte mic de minute pe care le-a acumulat pe parcursul acestui sezon în tricoul alb-albastru și au încheiat cu un mesaj controversat, „Mult succes în afaceri”.

Surse din cadrul clubului Universitatea Craiova au explicat pentru ProSport ce a fost, de fapt, în spatele mesajului publicat pe pagina oficială de Facebook a echipei. Atacul îndreptat la adresa lui Vînă a venit ca urmare a deciziei sale de a intra în litigiu cu clubul și a refuzului său de a părăsi echipa, deși în iarnă a avut o ofertă de la U Cluj.

A avut oferte în iarnă să plece pe același salariu ca la Universitatea Craiova și a preferat să stea rezervă și în litigiu cu clubul. Oferta era de la U Cluj, 10.000 de euro pe lună.

El a preferat să facă afaceri cu fotbalul, de aia a fost aprobat mesajul acesta și de conducere. În plus, fotbaliștii sunt asimilați cu societățile comerciale, se poate spune că acesta e domeniul lor de activitatea, cel de afaceri”, au declarat surse din cadrul clubului oltean.

Mihai Rotaru îl ironiza pe Vînă încă din iarnă

Mihai Rotaru îl ironiza pe Ionuț Vînă încă din iarna trecută pentru modul în care a ales să gestioneze situația sa la Universitatea Craiova.

„Îi merge din plin (n.r. lui Ionuț Vînă), e foarte confortabil, cred că s-a și îngrășat puțin, chiar îi merge bine. Milionari am mai avut, Florin Gardoș. Am făcut odată ședință cu jucătorii și le-am spus, băi, Florin stă lângă mine că suntem singurii doi milionari de la echipă, voi stați în partea cealaltă!

Am avut milionari, așa că știu cum este. E foarte excitant să te gândești, domne, voi câștiga 7 milioane, dacă nu îi ai! Dar când îi ai, e altceva. N-a venit motivarea deciziei, după ce vine, ei vor declara recurs, dar mă aștept ca într-o săptămână-două să avem un nou termen”, spunea Mihai Rotaru, la ProSport Live, în luna februarie.

Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație
Contabilă în Iași, Liliana și-a dat demisia și s-a angajat ca badantă. Ce a urmat depășește orice imaginație
Cum a numit-o Gică Craioveanu pe Borussia Dortmund, după finala Champions League pierdută cu Real Madrid
Cum a numit-o Gică Craioveanu pe Borussia Dortmund, după finala Champions League pierdută cu Real Madrid
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Nick Rădoi, de NERECUNOSCUT după ce a scăpat de cancer. A slăbit 40 de kg: „Mă simt ca un om renăscut”
Nick Rădoi, de NERECUNOSCUT după ce a scăpat de cancer. A slăbit 40 de kg: „Mă simt ca un om…
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep. Final trist de carieră pentru fosta lideră WTA, nu se mai poate face nimic!
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
Motivul pentru care se ieftinesc benzina și motorina. De la 1 iulie se schimbă lucrurile: cât va costa un plin
Motivul pentru care se ieftinesc benzina și motorina. De la 1 iulie se schimbă lucrurile: cât va costa un plin
Cel mai BOGAT om din istoria lumii! Era african și avea un imperiu de...
Cel mai BOGAT om din istoria lumii! Era african și avea un imperiu de...
E gata! Cristi Borcea şi-a anunţat decizia radicală, la 54 de ani: Am vorbit cu Valentina
E gata! Cristi Borcea şi-a anunţat decizia radicală, la 54 de ani: Am vorbit cu Valentina
Anunț viral | Un clujean oferă cazare gratuită și mâncare, într-o vilă la munte. Are o singură condiție!
Anunț viral | Un clujean oferă cazare gratuită și mâncare, într-o vilă la munte. Are o singură condiție!
Obligatoriu pentru toți șoferii care fac ITP. Ce trebuie să facă înainte de inspecția tehnică
Obligatoriu pentru toți șoferii care fac ITP. Ce trebuie să facă înainte de inspecția tehnică
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp ce erau luați de ape
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp ce erau luați de ape
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
De ce „fuge” România de China în timp ce aliații noștri fac afaceri importante cu Beijingul ANALIZǍ
De ce „fuge” România de China în timp ce aliații noștri fac afaceri importante cu Beijingul ANALIZǍ
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Gauff trece de Cocciaretto şi se califică în sferturile de finală la Roland Garros
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
Chinezii lansează mașina hibridă care merge 2.000 KM cu un plin și costă doar 13.000 de euro
EXCLUSIV | Unde au dormit Vlad Gherman și Oana Moșneagu cu o noapte înainte de nuntă. Când vor pleca în luna de miere
EXCLUSIV | Unde au dormit Vlad Gherman și Oana Moșneagu cu o noapte înainte de nuntă. Când vor pleca în…
×